Prezentarea Nicoletei, stagiară în cadrul Secției Politică, Presă și Informare
Sunt licențiată în științe politice și urmează să încep cursurile de masterat în domeniul securității. Înainte de a aplica pentru stagiul de practică în cadrul Delegației UE, am fost stagiară în cadrul a mai multor organizații neguvernamentale și instituții de stat care activează în domeniul relațiilor internaționale, diplomației și politicii externe. În paralel, sunt implicată și în proiectele derulate de Asociația pentru Politică Externă, un ONG local care promovează reformele și perspectivele de integrare europeană a Republicii Moldova.
Decizia de a participa la stagiul de practică organizat de către Delegația UE a fost spontană, dar inspirată. Fiind în ultimul an de facultate, eram în căutarea unor oportunități de a aplica cunoștințele teoretice în practică și de a descoperi direcția în care aș putea să îmi continui activitatea, așa că am decis să îmi încerc norocul și să aplic la programul de stagii. De pe băncile facultății, am fost interesată de relațiile dintre UE și Republica Moldova, precum și de procesul de aderare în sine. Stagiul într-o instituție a UE îmi oferă posibilitatea de a afla mai multe despre modul în care Delegația UE reprezintă valorile europene în Moldova și despre activitatea unei misiuni diplomatice.
Pe parcursul activității mele în cadrul Secției Politică, Presă și Informare, principalele mele sarcini se concentrează pe sprijinirea monitorizării evoluțiilor politice din Republica Moldova, pe raportarea progreselor înregistrate în vederea îndeplinirii celor nouă recomandări identificate de Comisia Europeană în avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la UE, precum și pe sprijinirea raportării generale pe subiecte specifice. În plus, am avut ocazia să particip la întâlniri cu diverși reprezentanți ai instituțiilor de stat, precum și să însoțesc membrii Delegației UE în vizite în diferite regiuni ale țării. Încă din prima zi a stagiului, șeful secției m-a îndrumat cu atenție pentru a înțelege toate nuanțele legate de munca într-o Delegație, iar ceilalți colegi au avut grijă să mă includă rapid în activitățile curente.
În general, sunt convinsă că stagiul va contribui la formarea unor calități utile pentru viitorul meu parcurs profesional, precum și la stabilirea unor contacte și relații importante. Activitatea în cadrul Delegației UE se distinge prin dinamism, dedicație, perseverență și reprezintă o oportunitate perfectă de a lucra într-un mediu motivațional și multicultural. Prin urmare, îi îndemn pe toți tinerii absolvenți, pasionați de relații internaționale și diplomație, să ia în considerare posibilitatea de a participa în viitor la un stagiu în cadrul Delegației UE în Republica Moldova, pentru a beneficia de o experiență unică