Uniunea Europeană susține activitatea Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova printr-o donație de echipamente

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, ES Jānis Mažeiks, a vizitat azi Consiliul Audiovizualului pentru a dona autorității de reglementare 45 de calculatoare, 46 de dispozitive de surse neîntreruptibile de energie (UPSuri), 16 laptopuri, 8 monitoare, două servere, precum și 55 de licențe pentru diferite tipuri de soft.
În vederea asigurării unei reglementări corecte, CA va supraveghea reflectarea imparțială și echilibrată a informației, inclusiv corectitudinea redării situației din regiune, prezența programelor audiovizuale locale, spațiul egal pentru concurenții electorali, asigurarea egalității de gen în cadrul programelor audiovizuale. Toate acestea, monitorizate într-o manieră mai amplă grație dotării cu echipamentele donate de Uniunea Europeană.
Ambasadorul Jānis Mažeiks a declarat că Uniunea Europeană urmărește, prin contribuția sa, să modernizeze dotarea tehnică a CAului și să sporească implicit capacitățile personalului responsabil de controlul conținuturilor media audiovizuale.
Președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, a spus că donația din partea Uniunii Europene va spori randamentul autorității de reglementare, monitorizarea conținuturilor audiovizuale fiind unul din cele 7 obiective pe care și le-au stabilit membrii CA pentru anul 2023.
CA se va concentra în acest an pe controlul serviciilor de programe ale furnizorilor de servicii media audiovizuale în ce privește:
- reflectarea alegerilor locale;
- respectarea Concepțiilor generale ale serviciilor de programe;
- respectarea asigurării informării corecte;
- respectarea prevederilor privind programele audiovizuale locale;
- protejarea spațiului audiovizual național;
- protejarea patrimoniului lingvistic și cultural-național;
- respectarea condițiilor de plasare a publicității.
Actuala componență a Consiliului Audiovizualului și-a început mandatul pe 16 decembrie 2021, pentru o perioadă de 6 ani.
Pentru informații referitoare la eveniment, vă rugăm să contactați Serviciul comunicare și relații externe al CA la adresa: veronica.ciochina@consiliuaudiovizual.md.