THIS CONTENT HAS BEEN ARCHIVED

Abordarea provocărilor pentru media independentă din statele Parteneriatului Estic

12.09.2017
Teaser

Cea de-a 2-a Conferință media a Parteneriatului Estic, organizată la Kiev la 13 septembrie 2017, are scopul să aducă în lumina reflectoarelor provocările în creștere cu care se confruntă jurnaliștii din statele Parteneriatului Estic al UE.

Text

La Conferință se vor întruni 350 de profesioniști media și donatori din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina, precum și din statele membre ale UE și din afara acesteia. Aceasta oferă o platformă unică pentru identificarea obstacolelor în calea unui sector media sănătos, pentru a discuta modalitățile de abordare a acestora și va examina căile prin care Uniunea Europeană și alți donatori pot susține cel mai bine jurnalismul independent în aceste state.                                                                                          .  

În mesajul său video, Johannes Hahn, Comisarul European pentru Politica de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, a subliniat că „Libertatea de exprimare este unul din pilonii principali pe care este construită Uniunea noastră. Credem că o presă puternică și independentă este fundamentală pentru societățile de succes de pretutindeni. Conferința de azi arată clar importanța unei implicări mai strânse a UE, împreună cu statele partenere, în problemele legate de pluralitate și independența mijloacelor de informare în masă.''

Evenimentul este organizat de Comisia Europeană împreună cu Serviciul European de Acțiune Externă și cu susținerea Guvernului din Ucraina.  

Pe parcursul ultimului deceniu, Uniunea Europeană a alocat în jur de 30 milioane euro pentru susținerea inițiativelor media în statele Parteneriatului Estic. Jurnalismul independent este o condiție esențială pentru dezvoltarea unei societăți democratice, iar Uniunea Europeană este profund devotată unui sector media liber, independent și pluralist în vecinătatea sa.

Conferința va examina diferite probleme cu care se confruntă lucrătorii media din Vecinătatea Estică. Participanții vor discuta soluții pentru a atinge durabilitatea economică în noutăți și expunerea diferitor istorii, precum și dificultățile cu care se confruntă la reformarea sectorului de tele și radio-difuziune publică.

 Conferința va discuta în particular metodele prin care instituțiile media pot deveni mai sustenabile și cum pot fi ajutați jurnaliștii să-și continue creșterea profesională. De asemenea, vor fi discutate și provocările aduse de campaniile de dezinformare și eforturile de a difuza informații greșite sau părtinitoare în media socială, punând accentul pe modul în care mass-media poate contribui la dezvoltarea gândirii critice în societate.

 Fondul European pentru Democrație (EED) va găzdui un pre-eveniment pentru a face schimb de experiențe privind susținerea mass-mediei independente în statele Parteneriatului Estic. Acesta se va concentra asupra rolului instituțiilor media independente în contextul peisajelor politice în schimbare rapidă și a societăților în tranziție.

EED este o organizație privată ce oferă granturi, finanțată de statele membre individuale ale UE și instituțiile europene.

Cea de-a 2-a Conferință media a Parteneriatului Estic este organizată pentru a pregăti cel de-al 5-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Brussels în noiembrie 2017.  Discuțiile și constatările practice ale conferinței vor servi drept bază pentru considerațiile ulterioare în cadrul Summit-ului.

Categorie
Press releases
Location

Bruxelles

Topics
EU information in Russian
Politici regionale
Eastern Partnership
Editorial sections
EU information in Russian
Belarus
Eastern Partnership
Politici regionale
EEAS
Armenia
Azerbaijan
Georgia
Moldova
Ukraine